Lucrări expuse

Future Proof by

logo foster + partners

Proiectele prezentate în această expoziție ilustrează modul în care s-au transformat ideile despre viitor. Propunerile pentru spații de lucru, locuințe, infrastructură și chiar habitate extra-terestre indică un interes constant pentru flexibilitate, eficiență și performanță ecologică. Unele proiecte privesc spre exterior, conturând noi forme de locuinţe în condiții extreme. Altele se concentrează asupra centrelor urbane existente, propunând modalități de prelungire a duratei de viață a clădirilor și de susținere a modelelor de utilizare aflate în evoluție.

Palatul Culturii, Iași, România ─── 7 aprilie – 3 mai, 2026

narbo expozitia foster
Trafalgar Square - proiect Foster + Partners
Londra, Regatul Unit 1999−2003

Piața Trafalgar

Continuând planul iniţial al lui Charles Barry din anii 1840 pentru Trafalgar Square, închiderea laturii de nord pentru trafic echilibrează nevoile circulației rutiere cu cea pietonală, transformând viața acestei piețe emblematice. Un mediu urban odinioară ostil a fost modernizat și restaurat, devenind un spațiu cu adevărat civic.
Torre de Collserola - proiect Foster + Partners
Barcelona, Spania 1988−1992

Torre de Collserola

Echilibrând cerințele operaționale cu dorința de a crea un simbol tehnologic, Torre de Collserola reinventează turnul de telecomunicații. Bazat pe un concept structural nou, acesta dispune de un tub hibrid din beton și oțel ranforsat, cu un diametru la bază de doar 4,5 metri. Datorită flexibilității sale inerente, turnul poate răspunde evoluției rapide a viitorului în domeniul telecomunicațiilor.
Madar City - proiect Foster + Partners
Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite 2007– 2014

Masdar City

Proiectul Masdar City este o componentă a Inițiativei Masdar, înființată pentru a dezvolta soluții dedicate unei viați dincolo de era petrolului. Masterplanul este extrem de flexibil, astfel încât să poată beneficia de tehnologiile emergente. Designul Masdar răspunde caracteristicilor locației și climei sale specifice, oferind totodată un model pentru un oraș sustenabil al viitorului.
Apple Park - proiect Foster + Partners
California, Statele Unite ale Americii 2009-2017

Apple Park

Alimentat de energie 100% regenerabilă și fiind cea mai mare clădire de birouri cu certificare LEED Platinum din America de Nord, designul campusului Apple Park ascunde inovație pură. Clădirea centrală The Ring, este una dintre cele mai avansate structuri de beton prefabricat din lume, având planșeele compuse din peste 4.000 de plăci.
Londra, Regatul Unit 2010 – 2017

Bloomberg

Premiat cu Premiul Stirling în 2018, sediul european al Bloomberg este situat în inima Londrei. Clădirea este un exemplu de dezvoltare sustenabilă, deținând cel mai înalt rating, BREEAM. Nervurile sale distinctive din bronz umbresc vitrajele ce se întind de la pardoseală până la tavan și funcționează ca parte integrantă a sistemului de ventilație naturală al clădirii.
Climatroffice - proiect Foster + Partners
1971

Climatroffice

Ca o continuare a unei discuții despre gruparea clădirilor în interiorul unor incinte de mari dimensiuni cu propriul microclimat, această conversație cu Buckminster Fuller a pus bazele proiectului Climatroffice. Oferind economii considerabile de energie prin cuprinderea unui volum maxim de spațiu cu o suprafață minimă de contact, acest concept a influențat numeroase proiecte ulterioare.
Muzeul American al Aviației - proiect Foster + Partners
1987−1997

American Air Museum

Muzeul American de Aviaţie, premiat cu Premiul Stirling, găzduiește cea mai mare colecție de aeronave americane din afara Statelor Unite, inclusiv bombardierul B-52. Acoperișul în arc accentuat și banda continuă de geamuri din jurul bazei inundă interiorul cu lumină naturală, rezultând un spațiu deschis și luminos.
Turnul Commerzbank - proiect Foster + Partners
1991−1997

Turnul Commerzbank

Cu cincizeci și trei de etaje, Commerzbank este primul turn de birouri ecologic din lume și, la finalizarea sa, era cea mai înaltă clădire din Europa. Fiecare birou beneficiază de lumină naturală și are ferestre care se pot deschide. Clădirea este triunghiulară, fiind formată din trei „petale” — etajele de birouri — și o „tulpină” formată dintr-un atrium central.
Universitatea Free - proiect Foster + Partners
Berlin, Germania 1997−2005

Universitatea Free

Universitatea a fost proiectată initial de de Candilis Josic Woods Schiedhelm cu o faţadă din oţel Corten proiectată de Jean Prouvé, pe baza sistemului „Modular” Le Corbusier. Placarea a fost înlocuită cu bronz, care, pe măsură ce capătă patina timpului, imită culoarea originală. Reunind cele şase curţi interioare ale universităţii, incinta sub formă de bulă, ventilată natural, a bibliotecii, cuprinde patru etaje.
Gateshead, Regatul Unit 1997 – 2004

Centrul Internaţional de Muzică Glasshouse

Ca parte a proiectului de regenerare a malului râului din Gateshead, Glasshouse este un centru de muzică cu prestigiu internațional din nord-estul Angliei, punând la dispoziție trei săli de spectacol și spații pentru Școala Regională de Muzică. Cu atmosfera sa informală și vederile de neegalat peste râul Tyne, acesta a devenit unul dintre cele mai importante spații sociale ale orașului.
Key Speaker

Charles Montgomery

Pentru prima dată în România, Charles Montgomery, autorul „Orașul fericit” și unul dintre cei 100 cei mai influenți urbaniști din lume vine la TILIA-Summitul Orașelor din România. Înscrie-te gratuit acum, locurile sunt limitate.